„Noi, în momentul de față, plecăm de la premisa, la oamenii pe care îi avem în partid, că vom avea candidatul la Primăria Capitalei din partea PNL. Am indus ideea că noi o să avem un candidat foarte bun. Eu în continuare cred că, la încrederea de care se bucură PNL în București, cu candidații pe care îi avem, noi putem câștiga Primăria Capitalei cu PNL”, a declarat Raluca Turcan, luni seara la postul de televiziune Realitatea Plus.
Aceasta a mai spus că, în cazul în care alegerea primarilor nu poate fi făcută în două tururi de scrutin, iar sondajele vor arată că există riscul ca un candidat al PNL să nu câștige Primăria Generală, atunci liberalii vor purta discuții „mai aplicate” în vedere unirii forțelor de dreapta.
„Dacă vom vedea din analize, din sondaje că există un risc ca propriul nostru candidat să nu câștige această competiție, ceea ce eu nu cred, nu ignorăm, pentru că aici intervine partea de responsabilitate politică. Dacă, prin absurd, s-ar rămâne la alegerea primarilor într-un singur tur, atunci, da, cred că discuțiile trebuie să fie un pic mai aplicate”, a conchis Raluca Turcan.
Premierul Ludovic Orban, a declarat chestionat, luni la finalul ședinței Biroului Executiv al partidului, despre oferta USR-PLUS pentru PNL de a trimite un candidat comun pentru alegerile locale, că Alianța ar trebui să-și rezolve problemele interne, întâi, apoi „să lanseze apeluri”.
PNL a decis data de 1 martie ca termen limită pentru desemnarea candidaților la locale, atât în București, cât și în celelalte municipii. Orban a explicat că în sondajul intern vor fi analizați și candidați din afara formațiunii.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că nu crede că Ludovic Orban ar trebui să fie măsurat ca un eventual candidat pentru Primăria Capitalei. Șeful statului a subliniat că Orban ar trebui să rămână premier.
USR București îl susține pe Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei, în timp ce PLUS pe Vlad Voiculescu. Candidatul comun al Alianței USR-PLUS încă nu a fost stabilit. Gabriela Firea a anunțat că vrea un al doilea mandat la PMB.
Theodor Paleologu va candida din partea PMP la Primăria Capitalei, însă dacă alegerile vor fi în două tururi de scrutin, acesta a anunțat că va sprijini candidatura lui Nicușor Dan.
Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru